Fără categorie

Octombrie

ffe17b0ba96948ec1bc8ac422c53783e

Octombrie… o multitudine de culori, de temperaturi oscilante și aceleași sentimente neschimbate. Cum aş putea uita iubirea, clipele şi privirea ta caldă de altădată? Ai fost şi eşti fiecare anotimp în sufletul meu; primăvara am renăscut împreună şi am permis iubirii să înflorească, vara e mereu grabită şi sufocantă, parcă nu are răbdare. Toamna pare a fi mereu un nou început: e caldă uneori, alteori e rece, avem şi soare, dar şi ploaie. E ca un amalgam de sentimente ce te face să treci prin toate stările, să speri, să realizezi ce nu a fost bine, ce e rău și cum ar fi trebuit să fie. Frunzele uscate si ruginii par a fi cele mai ascunse gânduri nebenefice, iar ploaia e tristețea acumulată în noi. Am murit odată cu tine, culoare verde, m-am stins odată cu tine soare. Ai venit tu ploaie, reflecția inimii mele, să vindeci răni, să cureți greşeli şi culpe. Iarna e albă, fără culoare şi speranță, dar e curată şi jucăuşă. Renaştem primăvara, ne topim vara, toamna reflectăm, iar iarna ne vindecăm.

E minunat să te plimbi și să simți sub tălpi foşnetul frunzelor uscate şi căzute de vreme. Zăresc un covor de frunze colorate, parcă adunate într-un curcubeu de toamnă. Aş călca pământul desculță, pentru a simți mai bine vibrațiile pământului, să alerg prin ploaie pentru a mă contopi cu Universul.

Mi-aş dori să fiu un strop de ploaie și să alunec uşor pe pielea ta, să-ți mângâi sufletul rănit şi să iți dau speranțe pentru că… te iubesc așa cum florile adoră roua şi soarele, te iubesc aşa cum veverițele aleargă fericite după ghinde, te iubesc aşa cum cerul iubește norii, luna şi soarele, te iubesc în mii de feluri. Ești parte din mine, întipărit în fiecare celulă din trupul meu.

But you, October, came too late!

Fall, colours, feelings, love, pains, regrets, you, I, we, autumn.

Anunțuri

2 gânduri despre „Octombrie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s