Spiritualitate

Rugăciune

”Doamne, nu îți cer miracole ci doar să-mi dai putere zilnic. Învață-mă arta pașilor mărunți! Dă-mi atenție și inventivitate pentru a mă opri în fiecare zi la experiențe și descoperiri care m-au captivat. Învață-mă cum sa îmi gestionez eficient timpul, să cunosc ce este prioritar și ce nu. Îți cer să mă ajuți să-mi plănuiesc ziua ca să am timp să ma bucur și de splendoarea artei. Ajută-mă să înțeleg că visurile nu sunt de ajutor, nici cele despre trecut, nici cele despre viitor. Ajută-mă să fiu aici acum și să accept că acest moment este cel mai important. Protejează-mă de credința naivă că totul în viață trebuie să fie neted. Dă-mi conștiința că complexitatea înfrângerii, a căderilor și a eșecului sunt doar o parte normală a vieții care ne ajută să ne maturizăm. Amintește-mi că inima se opune, de obicei, cu un motiv. Trimite-mi în momentul potrivit pe cineva care să-mi spună cu sinceritate că mă iubește. Știu că majoritatea problemelor se rezolvă de la sine, așa că dă-mi răbdare. Știi și tu cât de mult ne trebuie nouă prietenia. Învrednicește-mă să am acest dar minunat. Dă-mi imaginație la timpul potrivit și în locul potrivit pentru a putea oferi o inimă caldă. Fă-mă să fiu acel om care ajunge la ”cei de jos”. Scapă-mă de frica de a pierde ceva în viață. Nu-mi da ceea ce îmi doresc, dă-mi doar ceea de ce am nevoie.”

Imagini pentru rugaciune

Anunțuri

2 gânduri despre „Rugăciune

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s