Recenzii de carte

Carte: Pisica lui Dalai Lama, Rinpoche – atingerea stării de iluminare

Bodhicatva Sfinției Sale, Rinpoche (înseamnă atingerea stării de iluminare), Cea mai Frumoasă Ființă care a Trăit Vreodată, Leul de Zăpadă sau, ”ferească Sfântul”, Șoricica Flocoasă este o pisicuță, al cărei destin se schimbă miraculos, ea fiind salvată de la moarte. Cartea este scrisă în viziunea unei pisici iubitoare, sarcastice și înțelepte. Povestea ei va aduce zâmbete și optimism pe chipul celui care o va citi.

Câteva citate din scrierile minunatei pisici, Rinpoche:

”Uneori instinctul nostru, condiționarea noastră negativă, poate fi puternic. Mai târziu regretăm foarte mult ce am făcut. …învață din propriile greșeli și mergi mai departe.”

”Mindfulness înseamnă să acorzi atenție momentului prezent în mod deliberat și fără a judeca.”

”Când suntem furioși, cei care suferă cu adevărat suntem noi înșine. Nici o persoană furioasă, nu are o minte fericită și calmă. Trebuie să ne gândim la impactul asupra celorlalți. Când rostim lucruri care rănesc, dar pe care nu le intenționăm cu adevărat, putem crea răni profunde care nu pot fi vindecate.”

”Vina nu își are sensul. Nu are rost să ne simțim vinovați pentru ceva din trecut, ceva ce nu putem schimba. Dar regretul? Da. Acesta este de folos.”

”Desconsiderându-se, crezând că nu ești bun, spunând ”Nu pot face asta”. Aceasta este mintea celui slab. Trebuie să treci peste. … Alege să depășești asta. Ce se petrece dacă tot cedezi unei minți slabe. Hrănești slăbiciunea. Rezultatul în viitor este o minte și mai slabă. În schimb, ar trebui să cauți să dezvolți încrederea.”

”Încrederea de sine trebuie aplicată acțiunilor pozitive.”

”Încearcă tot ceea ce poți face sau ce visezi că poți. Să îndrăznești înseamnă să fii genial, puternic și magic.”

”Conștientizarea noastră asupra unui adevăr necesită să mergem în profunzimea lucrurilor. până în punctul în care chiar ni se schimbă comportamentul. Numim asta înțelegere, conștientizare.”

”Uneori lumina noastră se stinge, însă flacăra ei se reaprinde prin întâlnirea cu o altă ființă umană. Fiecare dintre noi suntem datori cu cele mai profunde mulțumiri față de cei care au reaprins această lumină interioară.”

20161129_192046.jpg

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Carte: Pisica lui Dalai Lama, Rinpoche – atingerea stării de iluminare

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s